Educație civică - Cum pot participa la ședințele de Consiliu Local?
Știai că poți participa la ședințele de Consiliu Local în calitate de cetățean?
Conform Legii administrației publice locale nr. 215/2001 ședințele consiliului local sunt publice. Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică are ca scop să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca beneficiar al deciziei administrative, să stimuleze participarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative și să sporească gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice. Astfel, conform acestor două acte normative, ai dreptul de a participa la ședințele consiliului local.
Ce trebuie să știi?
- Unele Consilii Locale stabilesc în regulamentele de organizare și funcționare proceduri prin care reglementează participarea cetățenilor la ședințe. Acesta este un document public în care se găsesc diferite informații, inclusiv procedura prin care cetățenii pot lua cuvântul. Poți citi regulamentul consiliului local din localitatea ta pe site-ul instituției (dacă există) sau poți pur și simplu trimite un email/telefon prin care să îți manifești interesul de a participa la ședință, cerând informații și despre procedura de participare.
- Convocarea Consiliului Local se face în scris cu cel puțin 5 zile înaintea ședinței ordinare sau cu cel puțin 3 zile înaintea ședinței extraordinare. Lista proiectelor care urmează să fie discutate în ședință se numește „ordine de zi” și este stabilită de cel care convoacă ședinţa (în majoritatea cazurilor de primar). Ordinea de zi conţine proiecte de hotărâri, care deja au fost discutate de către departamentele tehnice din cadrul Primăriei (care realizează rapoarte) și de către comisiile de specialitate ale Consiliului Local.
- Consiliul Local se întrunește în ședinţe ordinare (adică obișnuite), lunar, la convocarea primarului. De asemenea, pot fi organizate și ședinţe extraordinare – convocate fie de primar, fie de o treime dintre consilierii locali. În caz de forță majoră și/sau de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, ai orașului sau ai municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale ori în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, se pot convonca ședințe de îndată.
- În general, deciziile se iau cu majoritate simplă (50%+1 din cei prezenți). Există și cazuri când deciziile sunt luate cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, deoarece aceste decizii au impact pe termen lung asupra localității (de exemplu, contractarea de împrumuturi, administrarea domeniul public și privat, amenajarea teritoriului, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localității sau alte situații care pot fi prevazute în regulamentul de organizare și funcționare).
- În timpul ședințelor ordinare, consilierii ridică interpelări, prin care semnalează probleme și cer explicații și lămuriri de la primar și viceprimari. De asemenea, pot aduce amendamente prin care modifică un proiect de act normativ. Înainte să-și exprime votul pentru un proiect, pot purta discuții pe proiect, argumentând pro sau contra inițiativei.
- În cadrul ședințelor, votul este deschis, „la vedere”, excepția realizându-se în cazul acelor hotărâri cu caracter individual, care privesc anumite persoane. În măsura în care un consilier are vreun interes patrimonial, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, consilierul în cauză nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor. În condițiile în care această reglementare este încălcată, hotărârile sunt nule de drept, putând fi atacate în contencios administrativ de orice persoană interesată.
- Dezbaterile din cadrul ședințelor, argumentele pro și contra, precum și modul în care a votat fiecare consilier se consemnează în procesul verbal al ședinței, semnat de consilierul care conduce ședința (președinte) și contrasemnat de secretarul Consiliului Local, aceste două persoane fiind cele care prin semnătura lor răspund asupra veridicității celor consemnate. Procesele verbale sunt comunicate Prefectului în termen de 3 zile de la data adoptării pentru verificarea legalității. Ședințele Consiliului Local sunt publice.
DESPRE CONSILIUL LOCAL
Rolul Consiliului Local este de a lua decizii în numele comunității pe care o reprezintă. Conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, Consiliul Local ar trebui să inițieze proiecte care să reflecte nevoile și dorințele cetățenilor. Astfel, primarul, președintele de Consiliul Județean, consilierii locali și cei judeţeni se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, mandatul fiecăruia fiind de 4 ani. Poți alege prin vot nominal doar consilierii independenți. Cei care fac parte dintr-un partid politic candidează ca un grup unitar și poți alege o listă sau alta de consilieri.
Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor comunei, orașului sau municipiului, raportat de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile, după cum urmează:
Numărul locuitorilor comunei, orașului sau ai municipiului
CE ATRIBUȚII ARE CONSILIUL LOCAL?
Conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, art.36, atribuţiile principale ale Consiliul Local sunt următoarele:
(1) Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:
a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;
b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;
c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;
d) atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;
e) atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.
(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local:
a) aprobă statutul comunei, orașului sau municipiului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local;
b) aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;
c) exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți comerciale sau regii autonome, în condițiile legii.
(4) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:
a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;
b) aprobă, la propunerea primarului, contractarea și/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unității administrativ-teritoriale, în condițiile legii;
c) stabilește și aprobă impozitele și taxele locale, în condițiile legii;
d) aprobă, la propunerea primarului, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii;
e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;
f) asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.
(5) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:
a) hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;
b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii;
c) avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților;
d) atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local.
(6) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:
a) asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
1. educația;
2. serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
3. sănătatea;
4. cultura;
5. tineretul;
6. sportul;
7. ordinea publică;
8. situațiile de urgență;
9. protecția și refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale;
11. dezvoltarea urbană;
12. evidența persoanelor;
13. podurile și drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, după caz;
15. serviciile de urgență de tip salvamont, salvamar și de prim ajutor;
16. activitățile de administrație social-comunitară;
17. locuințele sociale și celelalte unități locative aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;
18. punerea în valoare, în interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale;
19. alte servicii publice stabilite prin lege;
b) hotărăște acordarea unor sporuri și altor facilități, potrivit legii, personalului sanitar și didactic;
c) sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;
d) poate solicita informări și rapoarte de la primar, viceprimar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;
e) aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;
f) poate solicita informări și rapoarte specifice de la primar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local.
(7) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local:
a) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
b) hotărăște, în condițiile legii, înfrățirea comunei, orașului sau municipiului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări;
c) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
(8) Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc și condițiile retragerii titlului conferit.
(9) Consiliul local îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.
CUM FUNCȚIONEAZĂ CONSILIUL LOCAL?
Art. 38.
(1) Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.
(2) Consiliul local își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.
Art. 39.
(1) Consiliul local se întrunește în ședințe ordinare, lunar, la convocarea primarului.
(2) Consiliul local se poate întruni și în ședințe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului.
(3) Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înainte ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înainte de ședințele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziție consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.
(4) În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, orașului sau municipiului sau în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată.
(5) În invitația la ședință se vor preciza data, ora, locul desfășurării și ordinea de zi a acesteia.
(6) Ordinea de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștință locuitorilor comunei sau ai orașului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
(7) În comunele sau orașele în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoștință publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective.
(8) În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul-verbal al ședinței.
Art. 40.
(1) Ședințele consiliului local se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor locali în funcție.
(2) Prezența consilierilor locali la ședință este obligatorie. Cazurile în care absența este motivată se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local. Consilierul local care absentează nemotivat de două ori consecutiv este sancționat, în condițiile regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local.
Art. 41.
Ședințele consiliului local sunt conduse de un președinte de ședință, ales în condițiile prevăzute la art. 35. - (1) După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, prin hotărâre adoptată cu votul deschis al majorității consilierilor locali în funcție, un președinte de ședință, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care va conduce ședințele consiliului și va semna hotărârile adoptate de acesta. (2) Consilierul local ales în condițiile alin. (1) poate fi schimbat din funcție, la inițiativa a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor locali, prin votul majorității consilierilor locali în funcție.
Art. 42.
(1) Ședințele consiliului local sunt publice.
(2) Lucrările ședințelor se desfășoară în limba română. În consiliile locale în care consilierii locali aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin o cincime din numărul total, la ședințele de consiliu se poate folosi și limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile, documentele ședințelor de consiliu se întocmesc în limba română.
(3) Dezbaterile din ședințele consiliului local, precum și modul în care și-a exercitat votul fiecare consilier local se consemnează într-un proces-verbal, semnat de președintele de ședință și de secretarul unității administrativ-teritoriale.
(4) Președintele de ședință, împreună cu secretarul unității administrativ-teritoriale își asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicității celor consemnate.
(5) La începutul fiecărei ședințe, secretarul supune spre aprobare procesul-verbal al ședinței anterioare. Consilierii locali au dreptul ca, în cadrul ședinței, să conteste conținutul procesului-verbal și să ceară menționarea exactă a opiniilor exprimate în ședința anterioară.
(6) Procesul-verbal și documentele care au fost dezbătute în ședință se depun într-un dosar special al ședinței respective, care va fi numerotat, semnat și sigilat de președintele de ședință și de secretar, după aprobarea procesului-verbal.
(7) În termen de 3 zile de la terminarea ședinței, secretarul unității administrativ-teritoriale afișează la sediul primăriei și, după caz, pe pagina de internet a unității administrativ-teritoriale o copie a procesului-verbal al ședinței.
Art. 43.
(1) Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care, în condițiile art. 39, a cerut întrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la ședința următoare, și numai cu votul majorității consilierilor locali prezenți. Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face numai cu acordul inițiatorului sau dacă acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 44.
(2) În cazul neaprobării ordinii de zi, în condițiile prevăzute la alin. (1), nu se acordă indemnizația cuvenită consilierilor locali pentru ședința respectivă.
Art. 44.
(1) Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 39 alin. (2) și (4).
(2) Dacă rapoartele prevăzute la alin. (1) nu sunt întocmite în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, acestea se consideră implicit favorabile.
Art. 45.
(1) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate.
(2) Se adoptă cu votul majorității consilierilor locali în funcție următoarele hotărâri ale consiliului local:
a) hotărârile privind bugetul local;
b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii;
c) hotărârile prin care se stabilesc impozite și taxe locale;
d) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră;
e) hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului;
f) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine.
(3) Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție.
(4) Dacă bugetul local nu poate fi adoptat după două ședințe consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfășura pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Consiliul local stabilește ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege. Procedurile de votare vor fi stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.
(6) Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetățeni. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului unității administrativ-teritoriale și al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art. 46.
(1) Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.
(2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanța de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.
Art. 47.
Hotărârile consiliului local se semnează de președintele de ședință, ales în condițiile prevăzute la art. 35, și se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. În cazul în care președintele de ședință lipsește sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilieri locali.
Art. 48.
(1) Secretarul unității administrativ-teritoriale nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală. În acest caz, va depune în scris și va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al ședinței.
(2) Secretarul unității administrativ-teritoriale va comunica hotărârile consiliului local primarului și prefectului de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării.
(3) Comunicarea, însoțită de eventualele obiecții cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar și va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.
Art. 49.
(1) Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării.
(2) Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.
Art. 50.
În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoștință publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, și în limba maternă.
Art. 51.
(1) În exercitarea mandatului, consilierii locali sunt în serviciul colectivității locale.
(2) Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului și al aparatului de specialitate, să pună la dispoziție consilierilor locali, la cererea acestora, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, informațiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului.
(3) Consilierii locali sunt obligați ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetățenii și să acorde audiențe.
(4) Fiecare consilier local, precum și viceprimarul sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului.
(5) Pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate, consilierul local primește o indemnizație stabilită în condițiile legii.
(6) Consilierii locali au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le efectuează în îndeplinirea mandatului lor, în condițiile legii.
(7) Consiliul local poate hotărî diminuarea cuantumului indemnizației prevăzute la alin. (5) și a cotei în care se face decontarea conform prevederilor alin. (6), în concordanță cu posibilitățile de finanțare.
Art. 52.
La lucrările consiliului local pot asista și lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul, președintele consiliului județean sau reprezentanții acestora, deputații și senatorii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului, secretarii și subsecretarii de stat, șefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile de responsabilitate a acestor servicii, precum și persoanele interesate, invitate de primar.
Art. 53.
(1) Locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleși în consiliile locale sunt reprezentați la ședințele de consiliu de un delegat sătesc.
(2) Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local de către o adunare sătească, constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii, convocată și organizată de primar și desfășurată în prezența primarului sau viceprimarului.
(3) La discutarea problemelor privind satele respective delegații sătești vor fi invitați în mod obligatoriu. Votul acestora are caracter consultativ.
(4) Delegatului sătesc îi sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 51 alin. (5) și (6).
Art. 54.
(1) După constituire consiliul local își organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate.
(2) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali.
(3) Comisiile de specialitate își aleg câte un președinte și un secretar.
(4) Comisiile de specialitate analizează și avizează proiectele de hotărâre din domeniul lor de activitate.
(5) Comisiile de specialitate lucrează în plen și iau hotărâri cu votul majorității membrilor lor.
(6) Organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, respectându-se configurația politică rezultată în urma alegerilor locale.
(7) Consiliile locale pot organiza, din proprie inițiativă sau la inițiativa primarului, după caz, comisii speciale de analiză și verificare, pe perioadă determinată. Componența comisiei speciale de analiză și verificare, obiectivele și perioada de desfășurare a activităților acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliului local. Membrii comisiei acționează în limitele stabilite prin hotărâre.
Urmărește avizierul sau site-ul primăriei Mogoșoaia și participă și tu la ședințele de Consiliu Local!
Fii informat și implică-te în viața comunității tale!
Surse: