Cum colectăm și reciclăm PLASTICUL?

De ce să reciclăm plasticul?

  • Deoarece plasticul a devenit o amenințare tot mai mare la adresa oamenilor și animalelor sălbatice, în special cele marine. Plasticul ajuns în mări și oceane este ingerat sau ajunge pe căile respiratorii ale animalelor marine (pești, mamifere și păsări deopotrivă). Plasticul ucide anual 100 de milioane de animale marine.
  • S-au descoperit microparticule de plastic în alimente (sare de mare, pește, fructe de mare etc.) și chiar și în apa și lichidele îmbuteliate pe care le consumăm, afectându-ne sănătatea pe termen lung.
  • Reciclarea materialelor refolosibile reduce consumul resurselor naturale (petrol, apă, energie) și nivelul emisiilor nocive în aer. De exemplu, o tonă masă plastică recuperată economisește 8 tone de petrol.
  • Reciclarea păstrează resursele naturale ale pământului. Materialele prime sunt finite, iar reciclarea reduce dependența oamenilor de ele, pentru a oferi timp pământului să se realimenteze.
  • Reducem consumul de energie. Reciclarea unei singure sticle din plastic înseamnă să salvăm energia care ar putea ține aprins un bec timp de 6 ore.
  • Reducem cantitatea de gunoi solid care ajunge la gropile de gunoi și poluarea naturii.
  • Reducem emisiile de substanțe chimice nocive în aer care ne afectează sănătatea.

Din seria Învățăm să reciclăm: Cum colectăm plasticul?

  • Plasticul se colectează în recipientul galben (blocuri), respectiv sacul menajer galben (case).
  • Recipientele din plastic se clătesc cu apă rece; ambalajele din plastic care nu se pot curăța se colectează la deșeurile reziduale. Dopul se scoate înainte de debarasare. Astfel, se economisește spațiu prin presare.
  • Presează și pliază bidoanele și sticlele de apă din plastic pentru a ocupa cât mai puțin spațiu.
  • Există multe tipuri de plastic și doar o mică parte se reciclează:
  1. PET (PETE) – Polietilena tereftalata este un plastic ușor, rezistent la coroziune și reciclabil (exemple: recipientele și flacoanele cu inscriptia PET incolore sau colorate, pentru apă, sucuri, băuturi alcoolice, ulei alimentar, flacoane alimentare, borcane de plastic etc.). Acest tip de plastic poate fi transformat în fibre sintetice sau folie. Produsele din plastic de categoria 1 (PET) trebuie reciclate, dar nu reutilizate.
  2. Polietilen de mare densitate (HDPE) - este un tip rigid de plastic din care se produc recipiente pentru detergenți, jucării și unele pungi, flacoane pentru șampon și alte produse cosmetice, bidoane, tubulatură de apă etc. Este tipul de plastic cel mai des reciclat și e considerat printre cele mai puțin periculoase forme de plastic, fiind rezistent la coroziune. Produsele din HDPE sunt reutilizabile și reciclabile.
  3. Policlorură de vinil (PVC) - este un plastic rezistent în timp, ușor de manevrat, ieftin, dar reprezintă o amenințare mare pentru mediul înconjurător deoarece este greu de reciclat, implicând costuri mari. Se găsește în profile de ferestre (termopan), pe folie, pe tubulatură pentru apa, izolații de cabluri electrice, mobilier ușor, jucării. Este considerat foarte periculos mai ales pentru copii, fiind denumit și „plastic otrăvitor” deoarece conține numeroase toxine pe care le eliberează pe parcursul întregului ciclu de viață. Produsele din PVC nu sunt reciclabile, iar multe dintre acestea nu sunt nici reutilizabile.
  4. LDPE – Polietilena de joasa densitate este un tip de plastic regăsit adesea în ambalajele termoizolante, în pungi pentru îmbrăcăminte, în pungile din magazine, flacoane comprimate (pentru produse alimentare), caserole, tăvi pentru alimente, dar și în unele haine și obiecte de mobilier. Pungile realizate din LDPE nu foșnesc, spre deosebire de pungile fabricate din HDPE, care foșnesc la atingere. LDPE e considerat un plastic mai puțin toxic decât altele, însă nu este reciclat deoarece produsele rezultate din reciclarea acestuia nu sunt foarte rezistente.
  5. PP – Polipropilen - este un tip de plastic dur și ușor care are calități excelente de rezistență la căldură, fiind găsit în flacoane, pe dopuri și capace, recipiente pentru produse alimentare, paie, navete pentru sticle, găleți, ligheane, tubulatură pentru apă. Este un material care a se degradează prin expunere directă la lumina soarelui (raze UV). Produsele din PP sunt considerate sigure pentru reutilizare, însă reciclarea lor se realizează numai în anumite condiții.
  6. Polistiren (PS) - este unul dinte cele mai folosite plasticuri, putând fi expandat, extrudat sau spumă. Derivate ale polistirenului sunt: OPS (oriented polystyrene), HIPS (high impact polystyrene), XPS (extruded polystyrene) EPS (expanded polystyrene). Este un plastic ieftin, ușor și cu o mare varietate de utilizări: de la pahare și tacâmuri de unică folosință, caserole, izolatori termici, cutii pentru ouă, până la materiale de construcție. Produsele din acest material pot elibera, mai ales ca urmare a încălzirii lor, substanțe cancerigene. Polistirenul trebuie evitat pe cât posibil deoarece este greu de reciclat, are o valoare scăzută și nu este acceptat în majoritatea centrelor de reciclare.
  7. ALTELE (OTHER) - Produsele din plastic de categoria 7 sunt realizate dintr-o combinație a celorlalte tipuri de plastic sau din formule de plastic mai puțin folosite (precum BPA, policarbonat și LEXAN). În această categorie intră orice alt tip de plastic care nu a fost menționat mai sus. Este considerat cel mai periculos tip de plastic, recomandându-se evitarea lui pe cât posibil. Se găsește într-o largă paletă de produse: CD-uri/DVD-uri, biberoane, recipiente, echipamente de laborator, industria auto, carcase pentru produse electronice și electrocasnice. Produsele din această categorie sunt greu de reciclat deoarece nu se încadrează într-o categorie fixă și nu se recomandă reutilizarea lor.

Redu cantitatea de plastic folosit renunțând la produse de unică folosință, înlocuind pungile și plasele din plastic cu sacoșă textilă, folosind recipiente biodegradabile sau reciclabile și cumpărând vrac atunci când ai ocazia!

Verifică codurile de pe produsele din plastic și evită produsele din plastic toxic și nereciclabil!

https://www.lessplastic.org.uk/translations-of-tips-for-living-with-less-plastic/

Surse:

https://hartareciclarii.ro/ce-si-cum-reciclez/#/category/plastic-pet/pet

https://www.lessplastic.org.uk/translations-of-tips-for-living-with-less-plastic/

http://blog.letsdoitromania.ro/uncategorized/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-tipurile-de-plastic-si-reciclarea-lor/

https://www.inatech-shop.ro/tipuri-de-plastic-descriere-si-denumiri/

http://www.lumeatacurata.ro/ce-reciclam/plastic.html

https://www.foodsafetymagazine.com/magazine-archive1/december-2018january-2019/microplastic-contamination-of-the-food-supply-chain/