Cum colectăm și reciclăm HÂRTIA și CARTONUL?

Cum colectăm și reciclăm HÂRTIA și CARTONUL?

După cum am explicat în articolul Ce trebuie să știm despre colectarea selectivă obligatorie?, de la 1 iulie autoritățile au obligația să asigure colectarea separată pentru cel puțin deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale.

Asociația noastră susține un stil de viață ecologic și ne-am propus să facem demersuri pentru informarea și educarea cetățenilor privind colectarea separată deoarece credem că implementarea noilor măsuri va avea un efect benefic asupra comunității noastre, reducând deșeurile aruncate și depozitate necontrolat pe raza comunei, care afectează calitatea aerului, apei, solului și, implicit, calitatea sănătății oamenilor.

De ce să reciclăm hârtia?

A produce o tonă de hârtie consumă mai multă apă decât a produce orice altceva – cam 325 de litri de apă sunt utilizați pentru a produce un singur kilogram de hârtie! E drept că sunt tăiați și copaci, dar nu aceasta este principala amenințare la adresa mediului – sursele din care se produce hârtia sunt în cea mai mare parte resturi, precum rumegușul. De asemenea, producția de hârtie poluează aerul și apele curgătoare, eliminând substanțe extrem de periculoase pentru mediu, precum diverși compuși ai clorului și sulfului, metale grele ca mercurul, precum și gaze toxice.
  • Gropile de gunoi din împrejurimile orașelor noastre sunt pline de hârtii și cartoane. Acestea se degradează repede, dar o problemă serioasă este că oamenii consumă în cantități foarte mari. Se estimează că, pentru a acoperi consumul, industria de specialitate va produce în 2020 în jur de 500 de milioane de tone de hârtie pe an, de la 400 de milioane de tone cât se fabrică în prezent.
  • Hârtia are o durată de viață redusă și poate fi reciclată de maximum 5-7 ori, după care fibrele de celuloză se scurtează prea mult și în acest stadiu, produsul reciclat este de obicei folosit la cartoanele de ouă. Cartonul, pe de altă parte, este produs din celuloză cu fibre scurte, astfel că poate fi reciclat de mai multe ori.
  • Consumul de hârtie a crescut cu 400% în ultimii 40 de ani iar acest lucru a dus la exploatarea intensivă a pădurilor, în unele țări apărând fenomenul de despădurire. Aproximativ 35% din copacii tăiați pe întreaga planetă sunt folosiți pentru producerea de hârtie. De aceea, mai întâi trebuie să ne gândim cum să reducem consumul de produse și resurse, cum să le refolosim și, în final, cum să le reciclăm.

Din seria Învățăm să reciclăm: Cum colectăm hârtia și cartonul?

  • Hârtia și cartonul se colectează în recipientul albastru (blocuri), respectiv sacul menajer albastru (case).
  • Se pot recicla: reviste, ziare, maculatură, plicuri; cutii, fotografii, cartoane de ouă, cutii de pizza, cutii de carton, aproape orice fel de hârtie și carton, cu câteva excepții.
  • Se colectează uscate! Odată ce cartonul sau hârtia intră în contact cu alimente sau lichide, nu mai poate fi reciclat.
  • Nu se pot recicla: hârtiile și cartoanele pătate de ulei sau mâncare, șervețele și hârtie de bucătărie folosite, hârtie de ambalat lucioasă, hârtiile cerate, plastifiate sau acoperite cu folie de plastic (coperțile revistelor glossy), produse sanitare de hârtie folosite.  Tehnologia de reciclare poate elimina cernelurile, agrafele, capsele, cleiul cu care sunt legate cărțile, însă nu și uleiul.
  • Cutiile de lapte și sucuri tip tetrapak se reciclează separat.

Sursa:

https://www.recicleta.ro/reciclarea-hartiei-informatii-cheie/

https://hartareciclarii.ro/ce-si-cum-reciclez/#/category/hartie-si-carton/carton

https://www.sigurec.ro/ro/despre-sigurec/reciclez1/hartie-si-carton.html